Site pentru cabinet de avocatură
Cine caută un avocat are deja o problemă și puțină răbdare. Vrea să știe dacă te ocupi de cazul lui, dacă ai făcut asta și înainte și cum te poate contacta azi. Construim site-uri care spun exact atât, cu sobrietatea pe care o cere profesia.
Structura care funcționează pentru un cabinet
O pagină pentru fiecare domeniu — civil, penal, comercial, muncă — scrisă pe limba clientului, nu în limbaj de dosar.
Cine ești, ce ai făcut, unde ai profesat. Fotografie profesională și o prezentare sobră, fără emfază.
Formular criptat pentru o primă descriere a situației, telefon apăsabil, adresa cabinetului și programul.
Explicații scurte la întrebări frecvente. E cea mai bună cale de a ajunge în Google pe termen lung.
Un site de avocat vinde încredere, nu servicii
Nu caută oferte, caută siguranță. Tonul, aspectul și claritatea contează mai mult decât orice argument de preț — un site încărcat sau agresiv comercial îl îndepărtează.
Cineva caută „avocat divorț", altcineva „avocat insolvență". O pagină pe fiecare arie de practică prinde exact clientul pe care îl vrei, nu pe oricine.
Publicitatea avocaturii are limite clare. Construim site-uri care comunică eficient fără promisiuni de rezultat și fără superlative care te-ar pune într-o situație delicată.
Un formular prin care cineva îți descrie cazul conține date sensibile. Trebuie tratat ca atare: criptat, cu consimțământ explicit și fără copii prin servicii terțe.
Proiecte unde miza a fost autoritatea
Un cabinet de avocatură, forul național al unui sport și un Grup de Acțiune Locală — trei proiecte în care site-ul trebuia să inspire încredere înainte de orice.
Cât costă, pe scurt
Un site pentru un cabinet individual, cu trei-patru arii de practică, se așază între 500 și 1.200 €. O societate cu mai mulți avocați, pagini de echipă și secțiune de articole ajunge între 1.200 și 2.500 €.
Intervale orientative, în euro, fără TVA. Oferta reală o facem pe proiectul tău, cu etape și termene clare.
Vezi toate prețurile →